Ridicat din tarana

pamantul_in_mana-1024x640

… căci ţărână ești, și în ţărână te vei întoarce. (Genesa 3:19)

    Sunt atâtea teorii false despre apariţia Pământului și a omului pe pământ. Dar singura sursă sigură este Cuvântul Creatorului. Aici găsim scris că El a zis și s-a făcut, iar omul a fost modelat din ţărâna pământului. El a fost ridicat din locul cel mai de jos, din ţărână și a fost făcut coroana Creaţiunii’, cu puţin mai prejos decât îngerii’. Dumnezeu a onorat atât de mult această mană de ţărână! Dar prin păcat Satana își adună toate forţele pentru a doborî, a aduce omul înapoi în ţărână – la moarte. Marea bătălie pentru om – pentru a fi doborât sau înălţat – a fost câștigată atuci când Isus a refăcut legătura cu cerul prin cruce, atunci când a fost atârnat între cer și pământ. Această scară ne ajută să ne ridicăm de pe pământ. Fugari ca Iacov, căutăm un loc mai bun. Când vine noaptea, adormim aici, pe pământ, singurul confort fiind Piatra. Așteptăm dimineaţa în care ne vom putea ridica de pe pământ și să schimbăm numele locului în care stăm, să-l numim și noi ‘Betel’ (Casa lui Dumnazeu), iar noi să fim copiii din acea casă. Nu v-aţi săturat să priviţi spre pământ și să urmăriţi acea mână care scrie? Nu mai spune nimic, ci doar scrie cu litere ca de foc. El a spus doar atât: ”Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra!”.
    Ridică-ţi ochii să vezi pe Acela fără păcat, gata să dea… iertare. Acela care cu mâinile Sale a modelat primul om din ţărâna pământului la Creaţiune. Aceleași mâini, dar acum purtând semnele răsplatei omului, sunt gata să ridice iar pe om din ţărâna pământului. Așteaptă doar să te ridici prin credinţă și să pășești. El te va lua de mână și te va ridica așa cum a făcut la început…

(-Gabriela Tutuianu,Devotional zilnic  -)

Anunțuri
De Zefirul de Aur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s